Mesaj privind copiii Soarelui care se nasc încă din 2012

Ceea ce mi s-a comunicat este că acești copii nu vor face față sistemului educațional. Vor refuza să comunice în orice alt fel decât telepatic, așadar vorbirea sau scrierea nu vor avea loc.

Related imageNu îi vaccinați!

Nu le administrați niciun fel de medicamente și nu permiteți nimănui să îi diagnostice în niciun fel. Medicina de azi nu este pregătită pentru a le face față acestor copii, la fel și sistemul educațional!
În următorii ani va trebui să creăm moduri energetice de stocare a informației, astfel încât acești copii să poată învăța.
Mi s-a arătat de nenumărate ori cum anticele Discuri Solare transmiteau informația direct în minte, astfel că informația nu putea fi înțeleasă greșit. De îndată ce avea loc descărcarea, informația putea fi aplicată direct.

Ia naștere o nouă super-rasă – și nu ne putem permite să rămânem în urmă și să îi forțăm prin sisteme învechite care nu servesc binelui omenirii.
Va avea loc o schimbare de paradigmă în ceea ce privește îngrijirea și creșterea nou-născuților.

Nu pot accentua suficient importanța acestui mesaj. Acești copiii mi-au apărut în calitate de colectiv și mi-au cerut ajutorul.
Ei reprezintă noua Eră de Aur, noul prototip de ființe umane. Ei sunt viitorul!


Judith Kusel – Sursă. Traducere: Dayanara

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s