CREDINȚA

Într-o dimineață, după ce am terminat toate treburile și mă pregăteam să-mi încep ziua, am început să simt o apăsare, o greutate pe cap și pe umeri, ajungând chiar să stau un pic aplecată de spate. O presiune care m-a făcut să mă opresc din ce făceam și să încep să-mi pun câteva întrebări: oare fac bine ce fac? sigur sunt bine, sunt pe drumul cel bun?

lauradinu.ro - thetahealing - metaconsilier spiritualPunându-mi  astfel de  întrebări, nu făceam decât să scot la suprafață neîncrederea. Mi-am dat seama că ceva nu este în regulă, așa că am început să mă rog, să cer îndrumare, spunând de 40 ori „Tatăl Nostru”.Încet-încet am început să mă îndrept, să se facă claritate, și aud o voce pe fundal că-mi zice: „Credință! În regulă, dar ce înseamnă asta? Îmi este testată credința, tema mea de acum, de azi este Credința?”. Vocea nu se oprea. După ce termin rugăciunile,  încep să mă curăț, să îmi tai stringurile, să invoc toate Entitățile de Lumină și Iubire, Preoți, Vindecători, Maeștrii Înălțați, Apostoli, etc. pentru a mă curăța pe mine,  structurile mele, celulele, ADN-ul, pe fata mea și pe toți cei care mai stau prin casă.

Astfel, am început să văd cum au fost trimise tot felul de plase negre, cenușii, cum aveam văluri pe ochi, am văzut cum erau blocate anumite canale de comunicare cu Divinitatea, etc.După ce s-a mai luminat puțin atmosfera, am putut să primesc mesaje care m-au făcut să-mi dau seama că într-adevăr tema mea este acum „Credința”. A crede în mine că pot, că sunt, că merit, că fac ceea ce trebuie să fac pentru mine și suflețelul meu! A crede în Divinitate că are un plan mai presus de mine, mai bun decât l-aș putea creiona eu… A crede in oamenii de lângă mine și în Lumină – pur și simplu Credință!

Și te întreb acum pe tine, Cititorule: știi ce este Credința? În ce crezi tu?

Ia o foaie și așterne câteva lucruri despre tine pe tema credinței. Așterne câteva credințe limitative, judecăți despre Credința (poate crezi mai puțin/mai mult ca altul, poate că tu crezi în Dumnezeu, celălalt într-o icoană, etc.). Vezi ce iese la suprafață!

Stai în Credință! Acesta este mesajul lunii martie. Ne pregătim să trecem prin Porțile Răstignirii și ale Înălțării. Același lucru se întâmplă și cu sufletele noastre indiferent de religia pe care o avem:  ne lepădăm, suntem criticați, judecați și răstigniți pentru a ne Înălța ulterior.

Totul se face cu credință! Succes și Doamne Ajută!

Anunțuri

Un gând despre “CREDINȚA

  1. Foarte frumos! Putini oameni din zilele noastre mai poposesc din goana acestei lumi pentru a se întreba ce e cu sufletul lor, dacă viața e ceva mai mult decât ceea ce știu sau au experimentat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s