„Problema” timpului

În terapie vin persoane care au probleme cu gestionarea timpului. Nu știu cum să-l folosească, cum să facă rost de timp, se plâng că nu au timp, și din cauza aceasta apar tot felul de decalări, restanțe în viața fizică: la servici, în familie, etc.

spiritual-lauradinu-timp-parapsihologÎn primul rând, e bine de știut că timpul este o noțiune fizică – se poate măsura, știm multiplii timpului, etc. Dar ce facem când suntem o persoană întârziată, sau nerăbdătoare? Când la servici nu ne ajung 8-10 ore de muncă?

Cel mai bine ar fi să conștientizezi și să-ți iei un răgaz pentru tine, să te oprești din agitație, din ceea ce faci, să inspir/expiri și să-ți dai voie “să simți timpul”.

Se spune că timpul fuge, că timpul aleargă și nu-l mai aduci înapoi. Așa este – doar că prin anumite metode și în funcție de intenția ta: poți opri timpul în loc, poți comprima sau dilata timpul, etc. Astfel, totul este în funcție de intenția și puterea ta de a face asta, la un nivel mai intens, mai profund, sau mai ușor.

A fost o situație în care aveam de susținut un curs și mi-am dat seama că aveam multe pregătiri de făcut în 2 ore până veneau participanții: șters praful, aranjat scaunele, etc. La un moment dat eram cu aspiratorul în mână și am zis: “Îngerași, vă rog frumos ajutați-mă să termin într-o oră curățenia, să aranjez sala de curs. Faceți ce știți voi mai bine, dilatați timpul și multiplicați-mă pe mine astfel încât să termin într-o oră toată treaba”.

timp-spiritualitate-parapsiholog-lauradinuÎn momentul acela, parcă s-a activat ceva din mine și parcă eram “mai multe Laura” care făceau curat. Am terminat, am apucat să mă pregătesc pentru curs, având rămase chiar și 20 minute înainte de venirea primului participant pentru a face o meditație! Vă dați seama că timpul s-a dilatat, iar eu m-am mișcat cu viteza luminii! Important este să ceri..

Pe de altă parte, trebuie să identifici dacă nu cumva ești certat(ă) cu Timpul, sau chiar supărat(ă) pe el. De obicei spunem: “Nu-mi ajunge timpul! Fir-ar să fie, timpul ăsta trece așa repede!” – Îl cerți, îl dojenești și te raportezi la el cu părere de rău/regret. Este important să-ți schimbi atitudinea față de Timp. El este o energie, o entitate ce are chiar și un patron: Chronos. Există îngeri ai timpului, de exemplu, și în momentul în care te superi, îl cerți că trece prea repede sau prea încet, etc. – îi cerți pe ei! Și atunci trebuie să te oprești din a face acest lucru și să-ți faci iertările față de ei. Să vorbești cu ei și să recunoști că într-adevăr ai nevoie de timp; nu este nicio rușine să recunoști acest lucru. Că îi ceri Divinității, lui Chronos, îngerașilor, este același lucru: “vă rog frumos să comprimați/dilatați timpul”.

Poate ai făcut o călătorie și nici nu știi când au trecut orele și ai ajuns la destinație – timpul s-a comprimat. De asemeneam cred că au fost momente când ai conștientizat la o întâlnire că ai vorbit foarte multe într-un timp foarte scurt – timpul s-a dilatat. În momentul în care ceri conștient lucrul acesta, e imposibil ca Universul să nu-ți răspundă.

timp-lauradinu-parapsihologTot dintr-o experiență proprie, vă povestesc ce mi s-a întâmplat în drum spre Brăila. Eram în întârziere deja. Șoferul cu expriență știa că drumul durează 2h – 2h 30’… Auzind acestea, am cerut să se dilate timpul pentru ca noi să ajugem mai repede. Am văzut cum s-au deschis canale pentru noi, linii temporale… intrasem cu mașina într-un tunel cu lumini multicolore. Cert este că am ajuns cu jumătate de oră mai devreme față de cât se aștepta șoferul. Tunelul ne-a ajutat să ajungem mai devreme, în siguranță, și în timp util la destinație.

Ce-ți recomand, este să îți faci iertările față de Timp! Să vezi dacă în alte vieți ai făcut lucruri împotriva Timpului, și chiar intrând în niște scenarii SF: verifică dacă ai vândut/omorât Timpul. Avem și o zicală pe care este indicat de altfel să nu o mai folosim: “îmi omor timpul”.

Timpul nu se pierde, este într-o continuă schimbare, evoluție. Este circular și este posibil să ți se repete anumite experiențe pe care le-ai ratat/decis să nu le experimentezi la momentul respectiv.

Stai relaxat, pentru că acum știi că poți face acest lucru. Mulțumește și fii recunoscător(oare) apoi pentru extra-timpul petrecut alături de cei dragi, pentru anotimpuri, pentru experiențele avute, etc. Pentru fiecare moment, pentru fiecre unitate de timp!

Nu mai fi supărat(ă) pe Timp. Fiind supărat(ă) pe el, ești de fapt supărat pe tine. Pentru că tu nu îți dai voie, tu nu te poți conecta cu el, etc.

Spor la lucru, și nu uita: cere timp – cere și ți se va da! S-a împlinit!


Vă mulțumesc – LaRa Laura Dinu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.