Te aștept duminică, 4 aprilie 2021, orele 10.00 – 18.00, pentru a lucra cu Legile Divine și Virtuțile lor.
Ce sunt Legile Divine?
Legile Divine creează însăși urzeala Universului. Universul este ținut laolaltă de energia incredibilă a Legilor. Acestea sunt gânduri condesate cu o frecvență de vibrație extrem de ridicată, care pot lua forma unei conștiințe de grup pentru a comunica cu noi.
La voință, noi ne putem folosi de anumite Legi. Putem obține informații direct de la o Lege. Poți invita o Lege să îți vorbească, dar depinde numai de ea dacă îți va accepta invitația. Tu poți vorbi cu aceste Legi prin intermediul celui de-al șaptelea plan al existenței, dar pentru a coopera cu ele va trebui să controlezi virtuțile. Acestea sunt niște caracteristici morale pozitive care ne călăuzesc tuturor viața.
Pentru a interacționa cu o Lege, trebuie să te înalți mai întâi de toate în cel de-al șaptelea plan al existenței. Pentru a te conecta cu esența pură a unei Legi, trebuie să o filtrezi prin intermediul celui de-al șaptelea plan al existenței și de asemenea trebuie să ai în structura ta virtuțile necesare pentru a interacționa și a primi informații de la Legea respectivă.
Virtuțile sunt gânduri care se deplasează cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Ele pot controla timpul și spațiul. Atunci când stăpânești o virtute, tu controlezi practic un gând extrem de puternic, cu o vibrație foarte înaltă. Atunci când gândurile tale ajung pe un nivel de vibrație extrem de înalt, ele se pot conecta cu o Lege, lucrând la unison cu ea. Gândurile negative și viciile atașate de ele nu părăsesc niciodată sfera atracției magnetice a Pământului.
Pentru a cultiva și dobândi virtuțile necesare pentru a interacționa cu o Lege este important să eliminăm blocajele care ne împiedică să manifestăm în noi virtuțile.
Ce vom face în cadrul acestui Altelier:
- Vom afla care sunt blocajele ce ne împiedică în manifestarea Legilor Divine.
- Vom afla ce virtuți sunt necesare pentru a ne alinia cu Legile Divine.
- Vom curăța blocajele ce ne împiedică să ne conectăm cu Legile Divine.
- Vom descărca virtuțile necesare.
- Vom face meditații ghidate de Laura Dinu – terapeut Theta Healing, fondator Clarity Academy și ne vom conecta cu Legile Divine.
Cu toții am fost trimiși aici ca să învățăm anumite lecții prin intermediul dualității. Noi învățăm să iubim, să ne transcedem teama, să experimentăm toate emoțiile empirice, să facem alegeri corecte și să ne folosim de liberul arbitru ca de un ghid pentru a ne focaliza gândurile, a achiziționa virtuți și a lucra cu Legile Divine. Dacă ne vom învăța toate aceste lecții, vom absolvi școala terestră.
De aceea ne-au fost oferite diferite instrumente, cum ar fi lucrul cu convingerile, cu sentimentele și cu virtuțile, pentru a ne ajuta să ne trezim.
Cu cât vom elimina mai multe blocaje din structurile noastre și vom manifesta mai multe virtuți cu atât ne vom putea conecta mai ușor cu Legile Divine.
Iată câteva exemple de blocaje pe care le vom curăța în cadrul acestui Atelier: descurajarea, teama, tristețea, disprețul, regretele și resentimentele, despresia, teama, ura, mânia, tristețea, aroganța, îndoiala, bârfa și egoismul, lipsa motivației și slăbiciunea, critica, invidia, disprețul față de sine, nefocalizarea și multe altele.
Apoi vom descărca în structurile noastre virtuțile necesare conectării cu Legile Divine: inteligența, încrederea, dedicarea, determinarea, iubirea, loialitatea, modestia, autodisciplina, bravura, curajul, demnitatea, bucuria, bunătatea, credința, iertarea, imaginația, viziunea, acceptarea, autenticitatea, angajamentul, cooperarea, onoarea, respectul, înțelegerea, urmărirea menirii în viață, inteția pură, afirmarea, frumusețea, afecțiunea, carisma, claritatea, puritatea, inteligența, comunicarea, compasiunea, încrederea, considerația, mulțumirea, convingerea, creativitatea, curiozitatea, dedicația, detașarea, determinarea, devoțiunea, rezistența, bucuria, entuziasmul, excelența, corectitudinea și multe, multe altele.
Iată câteva exemple de Legi Divine cu care vom lucra în cadrul acestui Atelier:
Legea Focalizării
Blocaje: teama și resentimentele
Virtuți necesare: iubirea, perseverența și intenția pură.
Legea Iluziei
Blocaje: mânia, aroganța, îndoiala, teama, ura, resentimentele și lipsa înțelegerii.
Virtuți necesare: acceptarea, creativitatea, detașarea, determinarea, corectitudinea, credința, focalizarea, iertarea, speranța, umorul, imaginația, bucuria, bunătatea, iubirea, loialitatea, compasiunea, noblețea, intenția pură, puritatea inimii, toleranța, încrederea, înțelepciunea și minunarea.
Legea Luminii
Blocaje: depresia, descurajarea, teama, tristețea și disprețul.
Virtuți necesare: acceptarea, frumusețea, credința, creativitatea, speranța, bucuria, iubirea, sinceritatea, viziunea, starea de martor și minunarea.
Legea Protecției
Blocaje: ura
Virtuți necesare: iertarea (nu există protecție mai sigură decât aceasta).
Legea Vibrației
Blocaje: descurajarea
Virtuți necesare: acceptarea, creativitatea, detașarea, determinarea, corectitudinea, credința, focalizarea, iertarea, speranța, umorul, imaginația, bucuria, bunătatea, iubirea, loialitatea, compasiunea, noblețea, intenția pură, puritatea inimii, toleranța, încrederea, înțelepciunea și minunarea.
Detalii organizatorice:
- Investiția personală: 440 lei / persoană sau 100 Euro / persoană
- Participarea se face prin plata avansului de 100 lei (sumă nerambursabilă dacă te retragi cu 3 zile înainte).
- ÎNSCRIERILE SE FAC la numărul de WhatApp 0733087250 până la data de 2 aprilie.
- Vom face pauze de ceai, cafea, de masă (în funcție de necesitățile grupului).
- La acest Atelier puteți participa ONLINE sau fizic.
Testimoniale:
„Mulțumim pentru curs, a fost cu adevărat o experiență super plăcută. Am descoperit calități pe care le consideram „normale”, am văzut unde trebuie sa îmbunătățesc „calitățile”, ce înseamnă Legile Divine și cum poți să lucrezi cu ele.
Dar, cel mai important, Laura Dinu este cu adevărat mentor – felul cum îți explică, umorul, cunoașterea, puterea și încrederea ei sunt cele care te fac să pleci relaxat, cu altă viziune și înțelegere!
Săru’mana! 😁🙏
Dumnezeu să vă dea Lumină!! 🤗🙏🏻” – Camelia
„În primul rând, în atelierul de Legi Divine am învățat că virtuțile personale sunt mult mai importante decât Legile Divine, pentru că ele sunt cheile cu care fiecare își deschide câte o ușă a destinului, câte o oportunitate. De asemenea, am înțeles mult mai în profunzime că relația cea mai importantă este cea cu mine însămi, și în funcție de această relație, ne orânduim exteriorul material din această viață.
Apoi, am învățat să îmi recunosc niște adevăruri la care nu mă gândisem niciodată. Spre exemplu, deși știam de mică că dacă reușesc să mă concentrez îndeajuns, pot atrage absolut tot ceea ce îmi propun, chiar și miracole, abia acum m-am conectat la Legea Focalizării și am constientizat că niciodată nu am fost singură pe drum. Acum parcă, după meditație, lucrurile au și mai mult sens, și mai multă culoare.
Am conștientizat multe alte lucruri pe care poate le cunoșteam dar nu apucasem să stau față în față cu adevărul. Spre exemplu, la meditația iertării când nu a venit pe cine am chemat, a fost ca o confirmare că toate dezlegările, rugăciunile și iertările făcute au avut efect. A apărut însă altcineva, și am înțeles brusc de unde atâta umilință și suferință în relația cu respectiva persoană.
Și nu în ultimul rând, am învățat foarte multe și de la colegele mele de curs, în povestirile cărora m-am transpus, și cu care de multe ori am rezonat, nu doar cu astfel de întâmplări, ci și cu explicațiile Laurei care au făcut parcă puțin mai multă lumină în înțelegerea acestor lumi de dincolo.
Au fost 9 ore foarte intense, și totuși am ajuns acasă foarte relaxată, exact ca în orice altă duminică în care m-am plimbat prin parc 🙂 Mulțumesc Laura! Mulțumesc tuturor!” – Ulpia
„Bună dragilor, După cursul de ieri mă simt mult mai ușoară. Celulele mele se bucură că nu mai cară cu ele atâtea blocaje. Chiar și cântarul confirmă acest lucru. Nivelul de conștiință fiind mai ridicat am început să am conștientizări și să văd evenimentele din viata mea ca și oportunități pentru a dezvolta virtuți. Mi-a plăcut mult umorul Laurei, este delicioasă, este atât de sus și totuși atât de aproape de oameni.” – Mihaela
„Mulțumesc, Mulțumesc, Mulțumesc pentru acest curs minunat! A fost o duminică intensă și specială pentru mine.
Am conștientizat că virtuțiile reprezintă o mare parte din scopul vieții mele/ noastre.
Am învățat cum să facilitez desăvârșirea virtuților umane, dincolo doar de spațiul înțelegerii lor ca și conținut.
Am conștientizat că este suficient să rămân conectată la mine însămi și la propriile acțiuni. Este suficient să Accept!” – Anonim
Te invit să urmărești emisiunea: Legile divine și felul în care ne impactează viața cu Laura Dinu
Atelierul este susținut de Laura Dinu – Terapeut Theta Healing, Fondator Clarity Academy
Cu ușurință și fără efort ®
*Notă: fragmente extrase din cartea “Cele șapte planuri ale existenței” de Vianna Stibal