Dragilor, vă aștept cu drag sâmbătă. 26 aprilie, între orele 14:00 – 18:00, la inițierea în Preoția lui Melchizedek.
Ordinul lui Melchizedek este un grup al Inteligențelor Universale, aflat sub oblăduirea Creatorului Divin care administrează „Darurile lui Shekinak” (darurile lui Dumnezeu care sfințesc prin Duhul Sfânt forma moleculară a Universului Interior) influențând stările fizice, mentale și spirituale ale existenței.
Acesta este un grup care completează fizic și spiritual lucrarea ce trebuie făcută pentru a ajuta civilizația să evolueze. Această completare se face urmând două căi:
– prin realizarea de schimbări de conștiință
– prin împliniri reale în lumea fizică
Cei din Ordinul lui Melchizedek sunt Fii ai Luminii care au ales să vină în trupuri pentru a dovedi suveranitatea lui Dumnezeu în transformarea Pământului. Ei lucrează la aplicarea adevărurilor lui Dumnezeu, ba chiar uneori, se înfățișează ca un „Ordin vizibil”, oferit omului prin Merkaba, astfel încât modelele arhetipale ale Raiului să poată fi construite pe Pământ.
Melchizedek, „Veșnicul Stăpân al Luminii”, este răspunzător pentru intreaga organizare a Lumilor Divine, inclusiv a Pământului, pentru trecerea într-o nouă creație. El este egalul lui Metatron și al Arhanghelului Mihail, în salvarea, renașterea și reeducarea lumii, care va trece prin purificarea cu Lumina Vie.
Melchizedek este un aspect al lui Christos și o parte a Conștiinței Creștine generale. Melchizedek este acel aspect al lui Christos ce lucrează în mod specific cu Ființele Luminii care se află în serviciul Pământului și al altor planete și locuri, de la un capăt al altul al Creației. Într-o anumită măsură, aceste Ființe ale Luminii servesc Creației Fizice și Planului Divin prin întrupare, lucrând ca profesori și lideri spirituali. Ordinul lui Melchizede a fost stabilit ca platformă de planificare, organizare și ajutor de administrare în creșterea și evoluția universală. Membrii lui au ajutat la susținerea Luminii și învățăturilor universale, puse la dispoziție tuturor oamenilor, pe parcursul întrupărilor, oriunde în tărâmul Creației.
Detalii organizatorice:
Contribuția personală: 510 lei / 105 euro
Evenimentul se desfășoară fizic și online.
Detalii și înscriere – prin mesaj scris la numărul de whatsapp 0733087250.
Atelierul este susținut de Laura Dinu – Consilier Spiritual – Fondator Clarity Academy
Cu ușurință și fără efort ®