9 semne că ești sau nu într-o relație karmică

1. Relația karmică este bazată pe nevoi. Ai impresia că partenerul îți umple un gol. Într-o relație care nu este karmică, declarația de iubire sună așa: ‘Te iubesc tocmai pentru că nu am nevoie de tine!’.

2. Relația karmică apare într-un moment de suferință nevindecată sau într-un moment în care sufletul vrea să evadeze cu orice preț din realitate, să fugă din corpul său în corpul… altcuiva. Relația karmică apare ca să înlocuiască un partener cu altul, care, la început numai, se dovedește a fi paliativ. O relație care nu este karmică apare întotdeauna când ambii parteneri au conturile reglate definitiv cu partenerul anterior, nu au niciun alt interes ori angajament relațional, au închis cercul iluziei că ultima relație mai poate fi reluată. Ei nu evadează unul într-altul ca să scape de ceva ce nu mai pot să suporte și nici nu caută alinare și confort. Pentru ca relația să nu fie karmică, sincronizarea celor doi trebuie să fie perfectă.

3. Relația karmică scapă de sub control, conducând la atașamente, gelozie și posesivitate. Partenerii se simt luați pe sus, trăind în valuri inconștiente de emoții și stări care ajung să-i domine, generând frica de pierdere, de a nu fi trădat sau părăsit. O relație care nu este karmică este trăită asumat, conștient, partenerii făcând permanent evaluări obiective asupra relației lor, trăind din interior și lăsându-se purtați de energia de cuplu, dar având simultan și o viziune detașată asupra locului pe care îl ocupă în propria viață partenerul și relația.

4. Relația karmică este limitativă. Apare dorința de a face pe plac partenerului, care impune reguli sau pretinde să renunți la anumite manifestări, să te faci mai mic decât ești, să te reprimi. În relația care nu este karmică, partenerii au sentimentul de libertate, de neîngrădire, de susținere fără suspiciuni. Partenerii se simt bine în pielea lor. De la ‘Te iubesc pentru cine ești când sunt cu tine (făcând acele schimbări care să corespundă preferințelor mele)!’ în relația karmică, se trece la ‘Te iubesc pentru cine devin eu când sunt cu tine!’ în relația care nu este karmică. În situația din urmă, partenerii se atrag pentru că sunt pregătiți să se manifeste pe ei așa cum sunt, se iubesc pe ei și se simt la fel de întregi cu sau fără partener. Relația care nu este karmică creează un spațiu în care doi oameni se exprimă fiecare pe el însuși la cel mai înalt nivel.

5. Relația karmică este întotdeauna însoțită de așteptări, supoziții, presupuneri, vorbe nerostite, aluzii, lipsă de comunicare în profunzime, mecanisme defensive, lucruri sau afirmații făcute preventiv, anticipând ceva ce ar putea merge prost. Partenerii își dau sfaturi, neavând încredere în celălalt că poate să se descurce și fără intervenția lor. Criticile și reproșurile devin monedă de schimb în relația karmică. Relația care nu este karmică este asertivă. Partenerii descriu, observă, comunică pe toate nivelurile, se simt înțeleși, nicidecum judecați sau descurajați. În relația care nu este karmică, iubirea dă întotdeauna încredere.

6. Relația karmică se transformă inevitabil într-un joc de putere. Partenerii se luptă să aibă dreptate, acuzându-se reciproc, încălcându-și teritoriul personal. Deciziile se iau greu, după negocieri crâncene, în care fiecare cedează din teren, până când ajunge să se simtă frustrat, considerând că se anulează pe el. Într-o relație care nu este de natură karmică, deciziile se iau alternativ. Partenerii sunt spontani, țin pasul unul cu celălalt, își respectă spațiul personal și urmează necondiționat deciziile celuilalt. Relația karmică reciclează foarte multe negații, în timp ce relația ne-karmică este afirmativă. Pe cât își barează drumurile, contestându-se reciproc și spunând ‘nu’ în relația karmică, pe atât este marcată o relație ne-karmică de forța creatoare a lui ‘da’,

7. Relația karmică tinde să devină o relație închisă, în care partenerii ajung să se izoleze, exteriorul devenind o amenințare. Relația care nu este karmică acceptă permanent provocări și este expansivă, atrage oameni noi, care însoțesc cuplul în vacanțe, în preocupări comune și trec pragul casei. În relația karmică, prezența celorlalți devine de multe ori prilej de circ, ocazie perfectă ca cei doi să se dea în spectacol, să compenseze deficitul de atenție, fiecare încercând să-și demonstreze superioritatea în fața unui public.

8. În relația karmică, partenerii devin dependenți unul de celălalt și ajung să nu se poată descurca unul fără celălalt. Relația care nu e de natură karmică presupune doi parteneri autonomi, care stau împreună pentru că sunt mai creativi, mai liberi, mai mari împreună decât unul fără celălalt. În relația karmică, partenerii își impun limite personale. În relația care nu este karmică, fiecare partener își impune singur limitele fără să se frustreze, scopul relației fiind nelimitarea, energia fiecăruia dintre cei doi fiind într-o expansiune către infinit.

9. În relația karmică, partenerii se proiectează într-un viitor în care vor avea altceva decât au acum. Interacțiunea ajunge să fie marcată de un sentiment profund de lipsă, care, în timp, se cronicizează. Permanent apare ceva ce ai vrea să ai și nu ai, partenerul fiind de vină că nu face destul efort să-ți procure satisfacția la care aspiri sau ajungând să-ți iei din exterior, de la altcineva, ceea ce nu-ți oferă cuplul. Relația care nu este karmică stă sub semnul abundenței. Prezența partenerului este prin ea însăși o confirmare a faptului să ești important, fericit și iubit. Ai sentimentul că intențiile tale deja s-au realizat, că ești deja acolo. Nu-ți lipsește nimic, pentru că ai deja mai mult decât ai fi putut să-ți dorești vreodată. Iar trăirea în această abundență interioară materializează și prosperitatea materială. Sentimentul că ai deja destul și că totul e îndeajuns, că partenerul este suficient și că ce ai cu partenerul este suficient, și că nu-ți trebuie nici altceva, nici altcineva, atrage permanent mai mult, într-o expansiune a iubirii, a bucuriei și a vieții.