INITIERE IN ORDINUL LUI ISIS

ZEITA ISIS

În mitologia egipteană, Isis este zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale şi fidelităţii femeii faţă de soţ. Soţia şi sora a lui Osiris, fiica zeilor Geb şi Nut şi mama lui Horus, Isis este una din principalele divinităţi venerate de vechii egipteni. Ea aparţine Eneadei de la Heliopolis, iar în epoca elenistică a devenit protectoarea marinarilor. Numele ei s-ar putea traduce prin „Regina tronului”, ea fiind chiar o personificare a tronului faraonului şi a puterii regale. Cu toate acestea, hieroglifa ei însemna la început „muritoare” şi e posibil ca zeiţa să fie o sinteză a mai multor regine egiptene deificate.
În artă, Isis este înfăţişată ca o femeie îmbrăcată cu o rochie lungă şi încoronată cu semnul hieroglific pentru tron. Uneori ea ţine un lotus. Isis apare câteodată şi cu nişte aripi desfăcute deasupra şi în jurul lui Osiris, ca şi cum ar vrea să îi încălzească şi să îi protejeze trupul. Din acest punct de vedere, Isis se aseamnănă foarte bine cu zeiţa Maàt, diferenţa fiind că Maàt poartă pe cap o pană de struţ, iar Isis simbolul tronului regal. După asimilarea lui Hathor, podoaba capului se schimbă coroana fiind înlocuită cu două coarne de vacă între care se află discul solar. Isis este astfel uneori simbolizată de o vacă sau de capul unei vaci. De multe ori, Isis apare împreună cu fiul ei, Horus sau, sub formă de uliu, deasupra corpului lui Osiris. Fiind şi o zeiţă a cerului, Isis este reprezentată stând pe o jumătate din lună, simbol al luminii nocturne.
Isis ţine în mână simbolul vieţii, ankh, dar poate avea şi unul din obiectele specifice zeiţei Hathor, cum ar fi sistrum-ul sacru (un fel de instrument muzical) şi colierul menat aducător de belşug şi fertilitate.

CURSUL CUPRINDE:
1. INITIEREA IN ORDINUL LUI ISIS
2. Meditatie ghidata- calatorie prin templele lui ISIS pentru activarea si recuperarea darurilor
3. Activarea simbolurilor primate de la ISIS
4. INVOCAREA LUI ISIS (RUGACIUNE).
Se ofera manual initiere + meditatie ghidata inregistrata + invorarea (rugaciunea) lui ISIS.
Facem pauza de confort si pauza de masa

INVESTITIE PERSONALA – 377 LEI /PERSOANA
CEI CARE AU INITIEREA – 150 LEI /PERSOANA

LOCURI: 10 PERSOANE MAXIM

Locatia va fi transmisa participantilor.

Initiere va fi sustinuta de TERAPEUT LAURA DINU

ARIPILE LUI ISIS FIE CU VOI !!!!122708-1

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Acest site nu permite această acțiune.