Evenimentele importante ale lunii martie vor începe după 15 martie și se vor desfășura până în mai: 2-4 mai. S-a suplimentat protecția pe România, avem încă 3 ghizi și protectori, fiind chemat chiar și Sf. Petru.
Nu sunt recomandate drumurile în luna martie, sau cel puțin nu pe distanțe lungi, însă dacă aveți vreo obligație de îndeplinit, este recomandat să lucrezi cu Arh. Rafael – el este cel care oferă protecție la drumuri lungi.
Oricum, ce vă recomand pt voi, și familia și casele voastre: să vă faceți protecție găsindu-vă o meditație sau o rugăciune potrivită pentru voi. Psalmul 91 este recomandat, rugăciunea Platoșa Sfântului Patrick, Armura lui Dumnezeu, etc.
Protecția mai ales pe chakrele 1 și 2 este recomandată, pentru că în martie se fac foarte multe lucrări de întuneric pe abundență, familie, prosperitate, aceste două chakre fiind „lovite” cel mai des. Așa lucrează întunericul: să nu ai bani, familie (ca să fiți dezbinați și singuri), să nu ai copii (moștenitori/urmași). Astfel, poți să te protejezi cu cristale (turmalină neagră), cu mir, brâul Maicii Domnului (de la o biserică sau Muntele Athos chiar), băi cu sare (sau măcar stat cu picioarele într-un lighean), etc. Poți de asemenea să vizualizezi cum tragi cizme de lumină până la genunchi de fiecare dată când te încalți, înainte să ieși din casă pentru ca în orice calc să nu se atingă de mine. Multe făcături sunt trimise pe drum, iar dacă e trimisă și se întâmplă să calci în ea…
Stați în binecuvântare: binecuvântați Lumina, bucuria, abundența, Divinitatea, etc. Dacă vrei să-ți întemeiezi o familie binecuvântezi Familia Divină, dacă vrei să faci un copil binecuvântezi copiii (Noii Copii, copiii în general).Îți recomand să ierți în luna martie, să ai un ritual de iertări chiar, pentru că martie înseamnă renaștere, înflorire, iar acestea te vor ajuta să închei tot ce nu-ți mai este de folos din trecut pentru a pregăti terenul pentru noile începuturi. Începe prin a-ți face iertările față de Trinitate, așa cum știi tu mai bine. Poți să activezi un triunghi de lumină format din Mamă (Fecioara Maria, Mama Divină), Tată (Dumnezeu Tată), Fiu/Fiică (Iisus Christos, Fiul Divin), poți să spui un algoritm de iertări, sau pur și simplu „iartă-mă!”.
Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina. — Nicolae Titulescu
Foarte frumos si util !
Cu mare drag! Stati in Lumina! <3