Chiron in Berbec

Întoarcerea lui Ștefan cel Mare pe Chiron în Berbec călare

Nu știu să existe altă generație care să atragă conflictele ca un magnet așa cum sunt cei născuți cu Chiron în Berbec, între 31 martie 1968 și 29 martie 1977. E vorba despre conflicte interumane și de avansarea prin situații de forță majoră impuse din exterior. Ba mai sunt unii, detectabili numerologic de data asta. Cei care au forța vieții 4 sau 8, acest număr de putere fiind obținut adunând ziua și luna nașterii. Dar asta e altă analiză.
Chiron în Berbec îi face pe nativii menționați să dea înainte doar prin rezistențe, presiuni și energii potrivnice. Realizările cele mai mari vin împotriva altora: împotriva convingerilor, împotriva piedicilor puse, împotriva lipsei de încredere a celorlalți, împotriva loviturilor, împotriva nedreptăților. Raportul de forțe în cazul celor cu Chiron în Berbec este ca în bătăliile lui Ștefan cel Mare cu turcii. 1 la 10, 1 la 3 sau, în cel mai fericit caz, 1 la 2. Dar niciodată 1 la 1! De multe ori singur împotriva tuturor.
Pe 17 aprilie 2018 Chiron a revenit în Berbec. Va sta aici până pe 27 septembrie 2018, când se întoarce în Pești, unde rămâne până pe 18 februarie 2019. Apoi, până în 15 aprilie 2027 vorbim din nou de Chiron în Berbec (cu o sincopă în Taur în 2026, 19 iunie – 19 septembrie). Ceea ce înseamnă că resimțim cu toții pe un nivel al vieții noastre o forță adversă, care ne îndeamnă să ne afirmăm pe cont propriu, prin noi înșine, indiferent de ceea ce vine asupra noastră din exterior.
Chiron în Berbec anunță oficial deschiderea bătăliei pentru independență! Să nu uităm că cei cu Chiron în Berbec sunt majoritatea care au însămânțat și secerat recolta de revoluții antitotalitare în 1989! Prin urmare, generația de copii care se naște de acum până în 2027 poartă o energie colectivă de eliberare de sub o povară asupritoare.
Practic, finalul tranzitului lui Chiron prin Pești a anunțat că între 2011 și 2019 s-a ajuns la un capăt al răbdărilor. Spiritul de sacificiu, renunțarea la sine și toleranța abuzurilor din partea sistemelor construite pentru controlul și beneficiile celor puțini au atins maximul de suportabilitate. Dincolo de acest prag nu poate fi decât explozia vulcanului. Cu Chiron în Berbec, fieare individ își caută exprimarea de sine și caută să-și afirme individualitatea separat de grup și de convențiile sociale.
Ce zice lumea sau ce zice Biserica devin argumente falimentare. Oamenii se caută pe ei și încep să-și caute propria relație cu Dumnezeu dincolo de filtrele și barierele care li se bagă pe gât. Dogma, tradiția, convențiile sociale își slăbesc puterea și influența. Chiron în Berbec ne învață să luăm decizii indiferent de gura lumii sau dincolo de fricile induse de religie. Cea mai importantă relație devine relația cu propria persoană. Mai ales cei aflați acum la vârste între 41 și 51 de ani își caută eliberarea, emanciparea, descătușarea. Ei se dezic de angajamentele pe care le-au întreținut din frică, ca să nu menționăm și cea mai afectată zodie de această vindecare: Balanța.
Cu Chiron în Berbec, dependențele sunt cea mai mare vulnerabilitate! Toți cei prinși în roluri de agresor-victimă sunt absorbiți fiecare pe drumul lui. Berbecul aduce curajul de vindeca ani de zile de abuzuri și de a ieși din victimizare! Chiron calcă acum în picioare convingerile care spun că așa e bine, așa se face. Argumentul autorității – ‘toată lumea’ – nu mai stă în picioare. Acceptăm că ce e bun pentru alții nu ne este neapărat și nouă de folos.
Moto:
Ferește-ne, Doamne, de războiul cel dintre noi!
Luptăm mai mult pentru binele personal, sacrificiul nemaifiind decât o stare de confuzie ce provine din asocierea greșită cu iubirea. Iubirea nu este sacrificiu! Iubirea este curajul fiecăruia de a se afirma așa cum este el, mai ales fără a depinde de altul! Chiron ne pune întrebarea: ‘De ce sau de cine depinzi?’ Oamenii se trezesc și își dau seama că este vorba despre propria viață, nu despre viața altora, despre propria mântuire, nu despre relația cu altcineva.
Chiron în Berbec ne face să ne dăm la o parte din războaiele altora.
Încetăm să mai purtăm bătălii pe terenul de luptă al altora și să ne retragem de acolo de unde ne simțim în plus. De asemenea, contextul astral ne face să simțim repede când suntem folosiți tocmai ca să nu prindem rădăcini în ceea ce ne agresează. De asemenea, nu ne mai angajăm în lupte personale din orgoliu, căci acestea doar ne epuizează. Bineînțeles că, în funcție de nivelul de conștiință al fiecăruia, vor fi mulți care nu-l vor asculta pe Chiron în Berbec, dar ale lor vor fi epuizarea, boala, pierderea. Permanent sunt și dintre cei care lovesc pe la spate și se închină la zeul lăcomiei. Dar cine nu respectă codul onoarei va primi lovituri serioase sub centură fix când se așteaptă mai puțin și acolo unde îi doare mai tare: pe imagine (prin discreditare) ori prin copii!!!
Chiron este considerat un planetoid care asigură comunicarea sistemului nostru solar cu mesajele intergalactice. Mesajele sale vin ca ecouri din Universul îndepărtat care acționează direct asupra vieții pe Terra. E ca și cum întregul Univers ne vorbește și ne dă un ultimatum până în 2027: ‘Fiți atenți, acesta este ultimul avertisment! Către toți cei ce încalcă liberul arbitru al altora și perpetuează abuzurile, controlul și distrugerea pe orice nivel, mental, emoțional și fizic! Vouă vi se permite, pentru că Dumnezeu nu încalcă liberul arbitru al niciunei ființe. Dar tot ce faceți se întoarce asupra a tot ceea ce iubiți! Ce le faceți altora prin necinste, lăcomie, abuz de putere, nedreptate li se va face copiilor voștri, partenerilor voștri, apropiaților de orice fel, astfel încât veți deveni prin simpla prezență o piază rea pentru orice om de care sunteți legat afectiv!’
Cum spune proverbul acela, ‘fiecare pasăre pe limba ei piere’. Chiron ne ridică tuturor standardele și ne forțeză să ne bazăm pe noi, să fim independenți, integri, morali și cinstiți. Să ne respectăm cuvântul dat și să nu intrăm în viața altora. Să fim echitabili, și să respectăm alegerile fiecăruia. Chiron în Berbec ne aduce aminte zi de zi, timp de 9 ani de zile, că am venit pe planeta aceasta să trăim propria viață, nu viața celorlalți! Să acționăm pe direcția noastră, nu pe a altuia. Să ne respectăm pe noi și între noi, ca ființe unice, conștiente că prin tot ceea ce emitem influențăm de fapt tot ceea ce ne înconjoară, căci suntem separați aici prin corp, dar interconectați permanent la nivel de suflet.
Chiron în Berbec pentru fiecare zodie și Ascendent:
Berbec: afirmare a independenței, decizii pentru propria persoană, hotărâre și fermitate, alegerea de a renunța la situații agresive, interes pentru binele personal, pierderi de pe urma oricăror lupte aflate pe un teren care nu le aparține.
Taur: înțelepciune, acceptare a rolului de călăuză pentru alții, ghidare și protecție divină, extrasenzorialitate, deschidere spirituală, rezolvări miraculoase, răsturnări de soartă în ultimul moment, ajutor oferit oamenilor în situații de criză personală.
Gemeni: acțiuni pe cont propriu, desprinderea de anturajele care nu sunt benefice, rescrierea listei de prieteni, ajutor nesperat de la oameni providențiali, planuri de viitor foarte îndrăznețe, noi începuturi care construiesc un drum pe care alții dădeau puține șanse, timpul pentru a face ceea ce credeau că nu mai e timpul sau nu e posibil, curaj nebun orientat pozitiv, integrare în alt tip de grupuri.
Rac: demersuri pentru un nou parcurs profesional, rescrierea statutului social, acceptarea unor etichete neconvenționale, asumarea faptului de a nu fi ca toată lumea, curajul de a ieși din plafonare, înfruntarea prejudecăților sociale, identificarea unei vocații sau a unui drum de suflet.
Leu: renunțarea la prejudecăți, asumarea rolului de mentor, profesor, învățător, o nouă viziune asupra vieții, curajul de a explora noi locuri sau experiențe, posibile relocări sau călătorii lungi, relații cu oameni diferiți ca vârstă, religie, origine, întâlnirea cu tot ceea ce judecă la alții.
Fecioară: separarea de ceilalți, asumarea unui stil de viață independent, renunțarea la a-i salva pe cei dragi, explorarea misterelor universului, creșterea abilităților de detectiv, încurajarea altora în loc de ajutorarea lor, rol de mentor și nu de servitor pentru alții, capacitatea de a scoate tot ce e mai bun din alții, transformare de sine și transformarea altora prin simplul fel de a fi, renunțarea la victimizare.
Balanță: atracție față de oameni independenți, relații încheiate brusc, spirit de cooperare, parteneri care-l pun în fața faptului împlinit, sfârșitul dependențelor, pierderi prin partener, asumarea independenței, sentiment de singurătate, respingere sau abandon pentru a se putea descurca singur, pierderea din preajmă a celor de care se agăța sau distanță pentru a vedea că ne naștem singuri, nu la pachet cu alții.
Scorpion: curajul unor noi orizonturi profesionale, explorarea unor noi metode terapeutice, schimbarea stilului de viață, acceptarea faptului să nu este indispensabil și că se poate foarte bine și fără el, corectarea și îndreptarea a ceea ce nu este corect sau nu funcționează la parametri optimi, rol de om al soluțiilor, centrare mai mult pe vindecarea de sine și mai puțin pe a-i ajuta pe alții cu forța, renunțarea la victimizare.
Săgetător: stare de independență în relații, iubire fără atașament, spațiu oferit partenerului, decizii indiferent dacă există sau nu acordul persoanei iubite, interes față de propria persoană, iubire de sine, responsabilități față de copii, creativitate, rol de învățător, misiune de creștere și educare a celorlalți sau a copiilor lor, preocupare pentru confort și frumusețe.
Capricorn: vindecarea relațiilor de familie, înțelegerea conceptului de familie în sens mai larg, regăsiri karmice, întâlnirea unor membri din familia de suflet, schimbare a condițiilor de locuit, posibilă mutare sau modificare a membrilor casei, tranzacții imobiliare, dezrădăcinare și replantare în altă parte, detașare de membrii familiei și de alegerile lor.
Vărsător: punerea în valoare a abilităților de comunicare și a celor practice, tăria convingerilor, capacitatea de a-i învăța pe alții, asumarea unor direcții controverste de studiu, contestare a dogmelor, rol de spărgător de gheață, omul cu ideea, însoțirea altora în procese de vindecare psihică, drumuri și călătorii frecvente, navetă, sentiment de a fi în mai multe locuri în același timp (omniprezență), rolul de a-i inspira pe alții și de a le deschide mințile, mesager, purtător de cunoaștere și revelații.
Pești: independență financiară, valorificarea talentelor, din ce în ce mai selectivi în a-i ajuta pe alții, rol de organizator și planificator, căutare a confortului, delimitare a teritoriului, interes doar pentru propria ogradă, oportunism, detașarea de nevoile altora, conștiința că nu e treaba lor să-i ajute pe toți, înțelepciunea de a le da celor dragi puterea să se descurce singuri.
https://valeriupanoiu.blogspot.ro/2018/05/intoarcerea-lui-stefan-cel-mare-pe.html?spref=fb
Sursa foto: https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2017/12/09/cum-a-fost-infranta-puternica-ostire-polona-de-catre-moldovenii-condusi-de-catre-bogdan-al-ii-lea-tatal-lui-stefan-cel-mare/

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Acest site nu permite această acțiune.