Acum câteva zile am conștientizat că aceste nevoi au început să se depună sub forma unor kilograme în plus. De exemplu, nevoia de protecție a început să se depună în zona abdomenului și a șoldurilor, nevoia de timp s-a depus pe pulpe, nevoia de a face lucruri și nevoia de ajutor s-au depus pe brațe, nevoia de ieși în evidență s-a depus pe umeri, etc. Cel puțin, la mine așa s-au distribuit aceste nevoi. Drept dovadă, în ultimul timp până să conștientizez acest lucru am luat câteva kg în plus.
Nevoile pe care le avem sunt rămășițe ale unor persoane, identități din interiorul nostru care nu au fost satisfăcute la un anumit moment. Este posibil ca în copilărie să nu ți se fi satisfăcut anumite nevoi (de joacă, de atenție, odihnă) și să fi rămas restant, astfel încât să le ceri ACUM, adult fiind. Le ceri cu voce tare, conștient și continuu, fervent. Pentru că nu au fost oferite la momentul potrivit, ele nu par acum a te satisface, a fi sățioase… astfel încâț simți nevoia să ceri în continuu.
Într-o meditație am acesat subconștientul meu și am cerut să mi se arate toate nevoile nesatisfăcute și neîmplinite strânse de-a lungul vieților, de-a lungul experiențelor. Am descoperit că erau munți de nevoi în subconștientul meu, iar el era atât de împrietenit cu aceștia încât i se păreau normali și necesari. Îmi spunea de exempu: „este normal să am nevoie de lucrul acesta ca să pot face ceva” – am nevoie de un pix pentru a scrie pe hârtie. Ei bine, nu este necesar, așa că am eliberat toate aceste nevoi.
Am cerut ca toate nevoile care în momentul de față nu mă mai ajută să evoluez material și spiritual, care mă împiedică să evoluez, să rămân în starea de suficiență, de împlinire totală, să fie eliberate din toate structurile mele, din subconștientul meu împreună cu acele kilograme în plus. Am cerut să fie eliberate cu ușurință și fără efort, cum știe corpul meu mai bine.
Putem să cerem un program de eliberare a acestor nevoi și a acestor kilograme în plus sub formă de: „Indiferent de ce și cum mănânc eliberez kilogramele și nevoile în exces. Știu cum să mănânc sănătos, iar această mâncare este asociată cu alegeri sănătoase”. A trebuit să fac câteva meditații, nu s-a curățat totul din prima.
Ideea este că la un moment dat am mers pe firul poveștii din subconștientul meu și am descoperit o femeie slabă, slabă fizic și energetic, plăpândă și înlănțuită, ținută într-o peșteră, amărâtă, neputincioasă și nevoiașă. Întruchiparea nevoinței de acum era reprezentată în subconștientul meu, prinsă și uitată acolo, ce de-abia mai respira. Am cerut să se taie toate legăturile și lanțurile acelea, să se deschidă ușile și geamurile acelei temnițe, să se deschidă Cerurile pentru acea femeie înlănțuită, neputincioasă, nemâncată, neîmbrăcată, neodihnită, nespălată… părea să reprezinte toate atributele și cuvintele cu „ne-” pe care îl regăsim și în cuvântul NE-voi. Am cerut ca toate cuvintele și energiile de genul acesta, toate să fie eliberate din acea temniță din subconștientul meu, să se facă lumină și să se curețe tenebrele de-acolo, mirosul de putreziciune… și să se ducă în Lumină.
Am băgat Lumină în subconștientul meu, am lăsat Lumina să intre și să curețe acele vieți, să se închidă, toate contractele și temele și lecțiile de neputință, de nepăsare și tot ce am numit mai devreme să se completeze, să se îchidă pt putea merge mai departe. Am cerut să pun în acel loc curat, alb, care mirosea a proaspăt, să pun semințele de Lumină ale „putinței”: Eu pot! eu am tot ceea ce am nevoie, tot ceea ce îmi trebuie pentru a evolua material și spiritual cu ușurință și fără efort. Știu cum să fac rost, să creez, să obțin ceea ce am nevoie pt dezvoltare spirituală și materială în aarmonie, în această viață. Îmi dau voie, merit, pot, sunt în stare să-mi creez toate dorințele, să le manifest cu ușurință și fără efort. Și știu cum să eliberez nevoile din corpul meu fizic (reprezentate de kilogramele în plus) în cel mai ușor mod posibil pentru mine și am cerut organismului meu ca toate aceste nevoi să fie eliberate prin arderea și topirea țesutului adipos în cea mai potrivită metodă pentru mine și corpul meu. Fără durere, suferință, traume, transpirații, febră, vărsături sau dureri de cap.
Alte semințe de Lumină ar fi: Știu cum să îmi trăiesc viața. Știu ce este suficient. Știu că totul este suficient, și știu că este suficient un lucru, o situație. Știu cum să mulțumesc și să fiu recunoscătoare pt. ce este suficient Și știu că acest suficient pentru mine reprezintă totul la momentul de-acum, și sunt mulțumită și recunoscătoare pt că trăiesc și recunosc acest moment de suficient. Și îmi dau voie. Știu când să merg mai departe, și știu când să deschid drumuri și să continuu. Știu când să iau o pauză din tot ceea ce fac. Știu cum să cer ceea ce-mi doresc, cum să manifest. Știu toate aceste lucruri. Mulțumesc, s-a împlinit!
În urma meditației am observat în corpul fizic că eram mai liniștită, parcă corpul nu mă mai durea. Eram mai liberă, mai ușoară. Mi-am dat voie să fiu, să mă accept așa cum sunt.
Vă mulțumesc! – LaRa Laura Dinu