Fenomenul OZN există. Chiar dacă numai circa 5-10% dintre observaţii sunt complet inexplicabile, sunt totuşi prea multe apariţii, care seamănă prea mult între ele, iar comportamentul lor este prea inteligent pentru a fi procese naturale.
Fenomenul a însoţit aparent omenirea de-a lungul întregii sale existenţe, lăsând urme în legende, în basmele populare, în tradiţiile şamanice, în religii, ca şi în multe texte antice. Putem găsi aceste urme peste tot în lume şi, evident, şi în România.
În septembrie 2016 a apărut în Anglia, la editura Flying Disk Press, cartea UFOs over România (OZN-uri deasupra României), scrisă de Dan Farcaș și editată de ufologul veteran britanic Philip Mantle. Este inclusă în ea o selecţie de cazuri OZN reprezentative din România, cele mai multe dintre ele fiind investigate, fie de către persoane pe care autorul le-a cunoscut şi în care are toată încrederea, fie de el personal. Numai puţine dintre aceste cazuri erau cunoscute în străinătate, unele fiind inedite chiar şi la noi.
Selecţia făcută în carte cuprinde tot evantaiul caracteristic fenomenului OZN, începând cu lumini pe cer sau apariţii care par să fie nave solide, trecând prin cazuri văzute de aviatori militari şi mergând până la întâlniri cu umanoizi, răpiri, ori legături cu fenomene folclorice, sau religioase, ca şi cu alte domenii ale necunoscutului.
Cazurile din România confirmă, pe de o parte, principalele caracteristici ale fenomenului OZN, aşa cum sunt acestea cunoscute în întreaga lume, iar, pe de altă parte, aduc unele trăsături noi, specifice obiceiurilor şi tradiţiilor diferitelor regiuni din România.
Se pare că prima semnalare, în spaţiul românesc, a unei apariţii care poate fi numită OZN, este cea identificată, de Dalila-Lucia Aramă (paleograf principal la cabinetul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române) în Letopiseţul ţării Moldovei al lui Grigore Ureche. Acolo scrie: „Văleat 7025 (1517) noiembrie 8, sămn mare s-au arătat pe ceriu, c-au strălucit despre miazănoapte ca un chip de om, de-au statut multă vreme şi iară s-au ascuns în văzduh”. Observaţia a fost publicată în Magazin Istoric 12/1968, în articolul: „Să fi fost oare farfurii zburătoare?”.
În acelaşi articol, este redat şi un alt caz, mult mai spectaculos, petrecut în acelaşi secol. În octombrie 1595 turcii ocupaseră Târgoviştea, cetatea de scaun a ţării Româneşti, reuşind s-o şi fortifice. Mihai Viteazul, revenit cu întăriri, a început asediul. În ziua de 15 octombrie, aşa cum scria un ziar din Transilvania, „deasupra taberei s-a arătat o mare cometă, care a ţinut o oră sau ceva mai mult”.
Evenimentul a fost descris şi în numeroase alte documente contemporane. Într-un raport în limba italiană, făcut la Praga, datat 14 noiembrie 1595, se afirmă, de pildă, că amintita cometa a fost văzută timp de două ore. La trei zile după acest eveniment, pe 18 octombrie, cetatea a fost recucerită. Apariţia „cometei” a fost mult comentată în epocă, într-atâta încât a fost chiar şi ilustrată într-o gravură germană din 1665.
Numai că o cometă – se ştie – apare mai multe zile la rând, cam la aceeaşi oră şi cam în acelaşi loc pe cer; de asemenea, ea este văzută de pe zone întinse ale globului, ori, s-a constatat că ea nu a fost văzută decât acolo şi doar într-o singură zi. Apariţiile cometelor erau, în acea perioadă, deja atent consemnate, în cataloage; dar pentru 1595 nu este menţionată nicio observaţie de acest fel.
Nu putea fi nici vreun bolid, deoarece acestea stau pe cer doar câteva secunde. Deci cazul nu poate căpăta o explicaţie obişnuită. Ca peste tot în lume, mărturiile observării unor OZN-uri apar nu doar în documente scrise, ci şi în picturi, mai ales în biserici, probabil pentru că oamenii obişnuiţi interpretau aceste fenomene drept semne divine.
Oraşul Târgovişte a fost capitala Ţării Româneşti timp de mai multe secole. Construcţia Bisericii Domneşti din oraş a fost finalizată în 1583. Frescele din interior nu au fost revopsite, ci numai retuşate. După cum a menţionat jurnalistul şi ufologul Gabriel Tudor, pe peretele vestic al naosului, în fresca ilustrând momentul primirii Tablelor Legii de către Moise, pe muntele Sinai, se vede un personaj care nu este menţionat în Biblie: un înger plasat între două cercuri concentrice, înfăţişat ca şi cum ar fi venit pentru a viziona procedura. Ce sunt cele două cercuri?
În orice caz, cu siguranţă nu sunt nori, care sunt în mod clar reprezentaţi, în picturile din apropiere, într-un mod complet diferit. De asemenea, ele nu pot fi stele sau Luna, pentru că, în aceeaşi frescă, se vede Soarele, ale cărui raze sunt vizibil reprezentate, pentru a atrage atenţia că scena are loc în plină zi. Cele două cercuri ar putea fi însă o reprezentare grafică, într-o manieră primitivă, a unui OZN în formă de disc, cu o cupolă bombată, pe care pictorul anonim, care nu ştia să reprezinte prea bine lucrurile într-o perspectivă tridimensională, le-a înfăţişat ca un cerc în interiorul altui cerc.
Scriitorul şi cercetătorul în mitologie Victor Kernbach (1923-1995), în cartea sa Enigmele miturilor astrale, a prezentat fresce similare în biserici din Bucureşti cum ar fi Sfântul Spiridon (vechi) şi Bucur. Din păcate, prima a fost demolată sub regimul comunist, dar a doua există şi astăzi, iar reprezentările picturale sunt de acelaşi tip ca şi cele de la Biserica Domnească din Târgovişte.
După cum a remarcat ufologul Călin Turcu (1942-2006), în cartea sa Extratereştrii în România, pe pereţii bisericii mănăstirii Lainici (judeţul Gorj) se poate distinge un posibil „OZN”, având o formă destul de diferită de celelalte. În imaginea realizată în secolul al XVII-lea şi care descrie scena din „Buna Vestire”, deasupra Fecioarei Maria se vede Arhanghelul Gabriel, într-un „vehicul” ceresc având forma unui balon dublu, care, din nou, nu poate fi un nor. Obiectul zburător se termină cu un tub îngust deschis.
Pe pereţii mănăstirii Tutana (judeţul Argeş), construită în 1577, apare un „astronaut” echipat ca pentru un zbor spaţial. Oricum, nu este nicidecum o fiinţă pământească. De altfel, imagini, cum ar fi cele prezentate mai sus, există nu numai în România, ci şi în alte ţări de credinţă ortodoxă, de pildă la mănăstirea Decani din Kosovo, ori pe un număr de icoane religioase ruseşti.
Gili Schechter şi Hannan Sabat din Israel au comentat într-un articol o fotografie făcută de Cătălina Borta, reprezentând o frescă din Biserica Mănăstirii din Sighişoara, aflată nu departe de Turnul cu Ceas. Autorii au mai observat unele diferenţe între pictura din Sighişoara şi obiectele de pe medalii; de exemplu, acestea din urmă au, aproape toate, un cerc de stele pe circumferinţă, ceea ce nu există pe imaginea de la Sighişoara.
În cartea sa Extratereştrii în România, Călin Turcu a prezentat peste 60 de observaţii cereşti neobişnuite, consemnate înainte de 1800, şi mai multe după această dată. Majoritatea erau, probabil, bolizi, ploi de meteori, sau aurora boreală (?).
Georg Kraus, în Cronica Transilvaniei: întâmplări din perioada 1618-1663 scrie că, în 1657, „pe data de 2 februarie, au fost observate pe cer trei stele de foc într-un nor negru, luptându-se una cu alta. Apoi a venit aproape de ele şi o a patra stea, care a fost, de asemenea, plină de foc şi mult mai mare decât celelalte. Acest lucru a durat aproximativ două ore şi este un semn că vor exista, în viitor, mulţi prinţi şi multe teritorii”.
Într-un alt document scrie că pe 27 noiembrie 1793, „la ora 19:30, pământul se cutremură de trei ori. A doua zi seara, la aceeaşi oră ca în ajun, Luna făcu miracol, că într-o jumătate de ceas au fugit pe ceri, de la prânzul mic, până au venit la chindie. Şi apoi au încetat”.
Iar Stan Irimie din Săcele, Braşov, scria că în anul 1812, „Au esit o stea mare cu multe raze de către ameazi de noapte; răsărea şi mergea la răsărit cătră muscali, apoi s-au întorsu şi au mers la apus şi i s-au stricat razele”.
Sursa: http://spirituletern.blogspot.ro/ – Mulțumesc!