Pentru luna iunie, am decis să apelez la cristale pentru a vedea ce mesaje au să ne transmită. M-am conectat cu ele, iar 3 au decis că este momentul potrivit pentru a se face auzite. Astfel, vă invit să citiți mai jos mesajele transmise de către petalit, malachit și obsidianul negru:
Luna iunie ne susține materializările, implementarea proiectelor pe care le avem în plan, pe care le-am început deja. Avem susținerea Trinității în proiecte, inițiative, idei, contracte, colaborări. Este o lună a Luminii, ținând cont că avem și portalul de Solstițiu de Vară, și Sânzienele – acestea sunt evenimentele majore. Sunt foarte multe entități solare care ne ajută și ne susțin. Observ că Orion este alături de noi și Jupiter ne ajută în susținerea proiectelor. Este recomandat să ne facem liste cu dorințe, să facem proiecte Reiki, să acționăm în îndeplinirea dorințelor.
Petalitul este o piatră foarte puternică, lucrează pe al treilea ochi și oferă claritate în viața de zi cu zi, fiind o piatră maestru ce te poate îndruma dacă nu știi ce decizii să iei. Dacă ai un cristal, poți să îl pui sub pernă, sau să meditezi cu el în palmă pentru ca să-ți poată vorbi. Este un spirit înalt, alb, pur, cristalin, foarte clar. Este un spirit susținător, pe lângă faptul că-ți oferă claritate și-ți arată ce căi poți urma, te și susține dacă îi ceri ajutorul. Acest lucru presupune să îl porți în geantă, cu tine ceva mai mult timp – toată luna, sau cel puțin până se va îndeplini dorința/proiectul respectiv.
Cum bine știm, Malachitul este o piatră a Noii Generații, foarte prietenoasă cu copii și jucăușă, ce ne ajută să ne conectăm cu copiii, copiii din noi sau cu adulții copilăroși. Cum luna iunie este luna copiiilor (1 iunie, Ziua Internațională a copiilor), acest cristal ne ajută să susținem și să integrăm în viața noastră jocul, bucuria, inocența, etc. Este un critl ce ne transmite mesaje de a ne da voie să fim copii, să ne jucăm, să fim puri, atât cât poate fiecare să-și dea voie, și să te conectezi cu sufletul copilului interior de până în 10-12 ani – indiferent de copilăria pe care ai avut-o. Și să-ți dai voie să te întrebi: ce-ți dorești… de fapt ce mi-am dorit atunci și nu am obținut, dar ca adult pot să îmi ofer acum? Sunt reminiscențe din perioada copilăriei când ne-am dorit un anumit cadou, o anumită experiență, să stăm mai mult cu părinții, să mâncăm un anumit lucru, și pentru că la momentul respectiv nu ne-am permis, sau nu și-au permis părinții, nu au fost situația de așa natură încât să se îndeplinească dorințele respective, acum cu siguranță cred că ai reuși să-ți îndeplinești acele dorințe. Conectează-te cu copilul din tine și îndeplinește-ți cel puțin o dorință. Dă-ți voie să-ți îndeplinești dorințele copilăriei!
Obsidianul negru ne ajută să ne conectăm cu pământul în luna iunie, este o piatră șaman, o piatră cu o vibrație foarte puternică a pământului, ce ne ajută să ne curățăm rădăcinile ancestrale, rădăcinile lumești/pământești ale arborelui nostru genealogic. Este un cristal care ne ajută să vindecăm relațiile din neamul nostru, relațiile dintre noi și membrii neamului nostru. Este o piatră care ne poate duce sau ne poate conecta cu energiile telurice, cu liniile Lay, ne ajută să ne conectăm cu Pământul, și să comunicăm în direct cu el. Este o piatră pe care poți să o ții în palmă când meditezi sau poți să o pui sub talpă pentru a facilita conexiunea dintre tălpile tale și pământ și poți chiar să dormi cu el în pat, în zona picioarelor (sub cearceaf, de exemplu).
Obsidianul ne transmite mesajul că este moentul să ne conectăm cu pământul, acum mai mult ca niciodată.
Obsidianul este o piatră puternică, pentru protecție pământeană, iar în momentul în care ai bijuterii cu obsidian (brută, rulată, etc.) oferă o protecție la nivelul picioarelor pentru a te feri de anumite energii telurice, grosiere ce sunt eliberate din pământ. Mesajul obsidianului este de a ne conecta mai profund cu Mama Pământ, și de a începe procesul de vindecare pe arborele nostru genealogic.
Mulțumesc – Mesaj transmis de către LaRa Laura Dinu.
„Petalitul este o piatră a Noii Ere, uneori numită și Piatra Îngerului, deoarece întărește conexiunea angelică. Datorită vibrației sale pure și înalte, petalitul facilitează accesul la conștiința cosmică și favorizează purificarea spirituală. Este o piatră protectoare care intensifică meditația și conduce individul într-o dimensiune spirituală foarte calmă și clară, unde cauzele problemlor pot fi stabilite și modificate. Oferă o ambianță sigură pentru contactul spiritual sau pentru căutarea unei viziuni, legând individul la planurile superioare ale cunoașterii spirituale și facilitând exprimarea a ceea ce a văzut în viziunilor sale.” – Totul despre cristale, Judy Hall
„Malachitul amplifică atât energiile pozitive, cât și pe cele negative. Ancorează energiile spirituale ale planetei. Se crede că malachitul este încă în curs de evoluție și că va deveni una din cele mai puternice pietre de vindecare ale noului mileniu. Piatră importantă de protecție, absoarbe cu ușurință energiile negative și poluanții din atmosferă și din corp. Elimină și poluarea electromagnetică și vindecă energiile terestre.
În plan psihologic, malachitul este o piatră de transformare. Viața devine mai intensă sub influența acestei pietre cutezătoare, care încurajează asumarea riscurilor și schimbările. Arată sursa blocării dezvoltării spirituale. Pune în evidență sentimentele profunde și cauzele psihosomative, distruge legăturile nedorite și tiparele învechite, vă învață cum să vă asumați responsabilitatea pentru propriile acțiuni, gânduri și sentimente. Mărește capacitatea de asimilare și procesare a informațiilor, ascute simțul observației și ajută la înțelegerea conceptelor dificile. – Totul despre cristale, Judy Hall
„Calitățile obsidianului de oglindă relevă adevărul și scot în evidență defectele, slăbiciunile și blocajele. Obsidianul obligă la creștere și oferă sprijin în cursul acestui proces.
Obsidianul este o piatră extrem de protectoare, care formează un scut împotriva negativității. Blochează atacul psihic și îndepărtează influențele spirituale negative. În plan spiritual, obsidianul vitalizează obiectivul imaterial, elimină blocajele energetice și tratează tensiunea, integrând umbra psihologică în ansamblu înainte de a ajunge la integritatea spirituală. Stimulează creșterea pe toate planurile, îndeamndă la explorearea necunoscutului, deschide noi orizonturi. Obsidianul pune individul în fața laturii sale întunecate și îl învață cum să o integreze. Ajută la identificarea tiparelor comportamentale depășite, înlătură blocajele emoționale și vindecă vechile traume, conferind emoțiilor profunzime și luciditate. – Totul despre cristale, Judy Hall