„Crede cu tărie că orice credință se poate îndeplini” este motto-ul Laurei Dinu, terapeut Theta Healing, care de șapte ani face bine celor suferinzi. Specialista nu doar că le transformă visurile în realitate prin ședințele sale de terapie, ci îi vindecă pe cei cu diferite afecțiuni cu ajutorul cristalelor, dar mai ales îi învață să creadă în puterea lor miraculoasă. […] Despre ședințele de vindecare cu ajutorul cristalelor, dar și despre puterea fiecărei mici pietre, ne-a povestit chiar terapeutul într-un interviu:
Ce afecţiuni pot fi tratate?
Orice afecțiune poate fi tratată, însă la fel ca în medicina tradițională, este nevoie de credința pacientului. Chiar și pentru un medicament obișnuit – dacă nu crezi că acesta își face efectul, că o cremă îți vindecă o durere articulară – nu se va întâmpla acel lucru. Această teorie se aplică și în cristaloterapie: dacă crezi că te poate vindeca, ea o va face. Bineînțeles, vindecarea poate fi instantanee, sau în funcție de profunzimea durerii/afecțiunii, poți ajunge la vindecare după mai multe sesiuni. Există posibilități de a te vindeca fizic, punând cristalul pe zona afectată, sau poți face un elixir din cristalul respectiv pentru a-l bea sau a face o compresă, etc.
Exemple specifice de vindecare sunt cele legate de chisturile ovariene, de reglarea ciclului menstrual, dereglarea fertilității, etc. Pentru tratarea acestora am folosit carneolul, calcitul galben, turmalina galbenă, calcitul verde. De exemplu, carneolul Influențează organele genitale feminine și sporește fertilitatea. Această piatră ajută la depășirea frigiditații și a impotenței. Vindecă problemele din partea lombară inferioară. Sporește fluxul de sânge către organe și țesuturi. Trebuie purtat ca pandantiv, ori plasat pe locul afectat în contact cu pielea (în zona bazinului, a ovarelor, în zona lombară).
Care sunt cele mai folosite cristale şi ce anume vindecă ele?
Pentru coșmaruri și pentru a ține minte visele: Ametistul este potrivit. El ne ajută, de asemena, să trecem peste moartea sau pierderea unei persoane dragi (moarte, divorț, etc.), curățând durerea din corpul fizic și energetic.
Pentru dureri pe cap, te poate ajuta lapis lazuli, și cristalul de stâncă.
Pentru insomnii și febră: hematitul este un cristal bun.
Pentru dureri de cap și febră: recomand agata albastru-dantelat.
Pentru durerile în gât: kianit, lapis lazuli, turcoaz albastru, crisocolla(laringită, faringită, amigdalită, etc.)
Pentru zona inimii: cuarțul roz, smaraldul, rhodonitul, rubinul, etc.
Pentru stomac și intestine: citrin, ochi de tigru, turmalină galbenă, cuarțul fumuriu (ajută la digestie în cazul în care ești constipat).
Pentru zona lombară, bazin și aparatele genitale: carneol, fluorină galbenă, calcitul galben sau verde.
Pentru picioare: turmalină neagră care ne ajută cu durerile de articulații, fracturi (se bandajează zona împreună cu un cristal, simțind în funcție de caz momentul în care trebuie să dai cristalul la o parte), jaspul roșu ce ajută cu dureri și afecțiuni ale picioarelor, circulație, varice, etc.
Programează și tu o ședință de citiri intuitive, pentru a vedea dacă cristaloterapia este potrivită pentru tine: https://lauradinu.ro/contact/
Postarea reprezintă doar un mic fragment din articolul găzduit de revista Taifasuri. Mulțumesc frumos pentru oportunitate! <3